Vrei succes ? Munceste

Nu ştiu de ce, dar mă întâlnesc foarte frecvent cu diverse persoane, nu neapărat prieteni, dar care ar vrea să aibă toţi banii din lume, să aibă toate femeile şi să aibă cele mai tari maşini, că deh… banii, femeile şi maşinile sunt cea mai tare combinaţie posibilă.

Şi mereu când întâlnesc o astfel de persoană cumva încerc să scot de la ea paşii pe care îi face pentru a realiza ceea ce îşi doreşte sau chiar întregul proces. Nu insist, doar aşa din discuţie în discuţie îmi dau seama că alea sunt doar gânduri, nicidecum vise, că dacă ar fii fost vise, cu siguranţă ar fii făcut ceva pentru a le transforma în realitate.

Chiar dacă îşi doresc atât de multe lucruri, ei încă trăiesc cu ideea că toti care au succes sunt hoţi şi infractori. Aruncă în stânga şi în dreapta cu vorbe grele, că ăla a furat, că ăla a mintit, că pe ăla l-a ajutat nu ştiu cine. Ce mai contează asta, personal urăsc să fiu ajutat şi să depind de cineva, prefer să fac totul singur şi să mă mândresc cu ceea ce am făcut şi cu ceea ce am realizat, asta datorită orgoliului meu.

Nu de puţine ori, m-am luat de cineva, în care i-am explicat frumos că în stilul acesta, niciodată nu va reuşi să aibă ceea ce îşi doreşte. Poate că unu sau doi mi-au dat dreptate, dar nici măcar ăia nu au făcut nimic în privinţă asta.

Pur si simplu, unii oameni chiar îşi merită soarta, merita tot ceea ce trăiesc. Aşa că, de ceva timp, am renunţat să mai am legătură cu oamenii care sunt negativişti, hateri sau preferă să lase viată să treacă viaţă pe lângă ei. Niciodată nu va face nimeni şi nimic pentru tine, e dreptul tău să transpiri pentru lucrurile pe care ţi le doreşti cu adevărat.

Ăsta e şi efectul de turmă, toţi la grămadă după vechile dogme, unul se lasă după altul şi doar persoanele puternice, liderii ies în faţă!

Blogger si marketer online. Conduc o agentie de social media marketing si zi de zi incerc sa invat noi lucruri noi din acest domeniu. Iti recomand sa te abonezi la mail, deoarece acolo mai ofer unele tips-uri din luma marketingului digital si al criptomonedelor.                             Aboneaza-te

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer