Educația financiară si antreprenorială în scoli

Acum câteva luni, am văzut un articol prin care se evidenția faptul că educația financiară a fost integrată în orarul elevilor. Bineînțeles, cred că s-a întâmplat doar la anumite coli/profile deoarece recent am întrebat pe cineva din clasa a VII-a si nu a auzit nimic de asa ceva, sau cel puțin anunțul în cauză era referitor la licee. Oricum acea persoană, e de la țară, acolo unde noutățile ajung la final.

Sper ca în următorii 5 ani de zile, educația financiară si cea antreprenorială să fie integrată în orar la absolut toate scolile. Era bine dacă se întâmpla acest lucru acum mulți ani, însă din păcate scoala te vrea un angajat foarte cuminte si la locul tău.. nu că ar fi rău să fii angajat, să nu se înțeleagă asta, însă din puncul meu de vedere, posibilitățile sunt altele, acum putem investi mult mai usor si să ne asigurăm noi pensia, însă doar dacă ne educam din timp.

Chiar am găsit pe net asociații care luptă pentru a integra educația financiară în scoală, ceea ce mi se pare foarte interesant, si de apreciat, mai ales acei oameni din spatele lor, deoarece îsi răpesc din timpul lor pentru a face ceva util pentru generațiile următoare.

 

 

Blogger si marketer online. Conduc o agentie de social media marketing si zi de zi incerc sa invat noi lucruri noi din acest domeniu. Iti recomand sa te abonezi la mail, deoarece acolo mai ofer unele tips-uri din luma marketingului digital si al criptomonedelor.                             Aboneaza-te

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer