Câte ore lucrezi pe zi?

Cate ore pe zi muncesti?

Știu că sunt tot felul de cărți care să te ajute să lucrezi cât mai puțin pe zi, însă chiar nu mă interesează să reduc numărul orelor lucrate, ci să ajung la cât mai multe, deoarece nu degeaba m-am lăsat de facultate. Într-o altă ordine de idei, mai stiu si că din punct de vedere al sănătății nu e tocmai oke să stai la birou 15 ore pe zi, dar am de gând să renunț la scaun si să îmi fac un

Continue Reading

Concentrarea pe un singur obiectiv

Concentrarea pe un singur obiectiv

În momentul de față, citesc cartea Esența Eficienței, scrisă de Daniel Zărnescu. Foarte, foarte bună, atinge subiecte extrem de importante. Astăzi, citind un capitol interesant, mi-am amintit cum am dat-o în bară acum câteva luni de zile si am pierdut aproape toți banii pe care i-am mai avut. În momentul respectiv, îmi doream sa fac o grămadă de chestii, să îmi asigur venituri din cât mai multe surse însă nu vedeam faptul că fiind la început, trebuia să mă axez pe un

Continue Reading

Verificare după plasarea comenzii

Verificare comanda dupa plasarea comenzii

Am cumpărat ceva pe firmă. Am verificat de 3 ori înainte să plasez comanda, si totul a fost în regulă, era produsul de care aveam nevoie. Foarte bine, în 2 zile a si ajuns, direct prin GLS, preferații mei. Ăstia par cei mai oke din zona Clujului la curierat. Am semnat, am pus produsul pe birou si nu m-am uitat pe factura ce e trecut, mă gândeam că nu se pune problema să îmi trimită altceva. Adică, am comandat un tus

Continue Reading

Cat de utilă e o agendă zilnică?

Agenda zilnica

Lunile trecute, aveam ceva probleme serioase cu productivitatea si organizarea activităților zi de zi. Nu pot spune că totul a dispărut, deoarece nu e asa, însă mi-am îmbunătățit modul de lucru foarte mult. Întradevăr am mai citit si cărți pentru asta, însă sincer, am reusit cu o agendă zilnică, deoarece sunt mult mai productiv si am rezultate mult mai bune în ceea ce constă modul de lucru.

Cum e să fii antreprenor digital?

Antreprenor

Anul trecut, după ce m-am decis că e timpul să trec la un alt nivel, bineînțeles că nu toată lumea din jurul a fost foarte încântată de idee, unii chiar m-au făcut nebun deoarece am plecat de la un job unde făceam câteva mii de euro pe lună, jobul fiind unul din cele mai frumoase tari din lume. Mi-am văzut de treaba mea, și am venit în țară, iar ulterior mi-am deschis o agenție de marketing digital, unde chiar urmează

Continue Reading

7 lucruri elementare despre Bitcoin și alte monede virtuale

7 lucruri elementare despre Bitcoin si alte monezi virtuale

Bitcoin, reprezintă cea mai mare revoluție din timpul nostru și totodată cel mai mare experiment social, dacă îmi permiteți să îi spun așa. De când a început să crească foarte mult, a primit extrem de multă atenție și din păcate pentru bănci, Bitcoinul prinde tot mai mult teren, valoarea sa fiind din ce în ce mai mare. Se aproximează doar că mai puțin de 0.2% din oameni au început investițiile în criptomonede(info de pe net – eu am impresia că

Continue Reading

Gata cu afilierea pe .ro

Gata cu afilierea

Niciodata nu am fost și nici nu am să fiu de acord cu muncă multă pe bani puțini. Personal, ceea ce se întâmplă mi se pare bătaie de joc. Nu sunt un afiliat cu experiență, nu fac nu știu câte mii de lei pe lună, dar să reduci perioada de recurență la 2 zile, pentru mine nu e oke. De aceea, după ce am învățat multe chestii anul acesta din afiliere, am decis să mă retrag. Poate o să mai

Continue Reading

Și-au revenit puțin criptomonedele + primele mele tranzacții

Criptomonede și tranzactii

Zilele trecute peste tot se zvonea că s-a spart bula. Din vreo 100 monede virtuale, doar vreo 3 erau pe plus, dar așa cu câteva procente. Sărbătorile s-au simțit văd că peste tot, doar că eu am zis să profit puțin și am băgat ceva bani. Greșeala mea a fost ca am investit doar 150 euro, ceea ce se și simte acum. Am doua tranzacții pe plus iar una pe minus cu -1$(asta înainte de treaba cu scăderea). Am făcut

Continue Reading

Câte ore lucrezi pe zi?

Cate ore lucrezi?

Momentan, chiar am o perioada foarte încărcată (începând de acum vreo două săptămâni) deoarece trebuie să îmi împart timpul între treburile agenției și ale mele personale, deoarece până voi ajunge să trăiesc din banii pe care îi fac cu agenția, mai durează ani. De aceea, eu lucrez chiar mai mult și pentru mine pe internet, deoarece am început să investesc și în criptomonede și luna viitoare la bursă, deci bagă bani, bagă bani, bagă bani.. Bine, o mare parte sunt

Continue Reading

Site Footer