10 mituri despre Islanda – Prima parte

De când am decis să plec cu Work&Travel în Islanda, am reuşit să aflu o sumedenie de lucruri interesante despre această ţară, chiar dacă abia în 5 iunie am ajuns aici. Momentan stau cu nişte islandezi şi un portughez în aceeaşi casa şi în fiecare zi aflu chestii noi si văd diverse obiceiuri la ei foarte diferite faţă de români, ceea ce mi se pare foarte, foarte tare. Nu putem fi toţi la fel..

Înainte să plec, am citit pe net tot ce am prins despre Islanda şi din păcate foarte multe informaţii nu erau tocmai adevărate sau cel puţin doar într-o oarecare măsură. Aşa că, am decis să fac o listă cu cele mai importante, celebre şi ciudate mituri despre Islanda şi locuitorii săi. În această listă, se află doar 10 dar pe viitor voi mai face şi altele.

Ps: Nu sunt un fotograf bun, chiar deloc!

1. În Islanda e foarte frig mereu

Fals. Cam 2/3 zile pe săptămână e chiar cald, peste 10 grade şi în rest cred că temperatura optimă e de 7/8 grade. Asta, în perioada actuală, deoarece la iarnă, normal că o să fie foarte frig. Zilele trecute, m-am întâlnit cu un prieten din România şi am făcut un traseu de 15 km, iar el în mare parte a fost în tricou, deci e oke.

2. Islandezii scuipă pe stradă

Am stat mult să mă gândesc la chestia asta înainte să plec, dar în aproape 3 săptâmâni, nu am văzut nici unul să facă asta, mai ales că în respectivul articol se preciza că fetele aveau acest obicei mai des.

3. Sunt aproximativ 320.000 locuitori

Destul de adevărat, mereu au nevoie de oameni, deoarece ţara se dezvoltă mereu(sper să nu devină mult prea dezvoltată). Aici, sunt extrem de multi turişti şi până la urma urmei, cred că e cel mai mare atuu al acestei ţări, mai ales că ăstia s-au născut direct oameni de marketing şi vânzări. Ştiu foarte bine să-ţi vândă un produs sau serviciu, indiferent de preţ.

Mituri Islanda

4. Nu se căsătoresc

Foarte adevărat. Puţine cupluri sunt căsătorite, pentru ei e ceva normal doar să locuiască împreună întreaga viaţă, să aibă doi copii şi o casă. Lucru care mi se pare normal, personal, cred cu tărie că la noi e vorba doar de tradiţii şi obligaţie din partea familiei în mare măsură.

5. Sunt foarte corecţi, sinceri şi respectuoşi

Au fost si cazuri în care nişte islandezi au refuzat să vorbească în engleză, doar în islandeză, dar nu eu am păţit asta. Totuşi, islandezii sunt forte corecţi şi sinceri, nu încearcă să te fure sau alte chestii de genul. Merg pe încredere, încă nu am văzut camere de filmat pe aici, doar la bancă.

Chiar in timpul acesta am facut o pauza să mănânc şi stiind că sunt singur în casă, mi se parea că tot aud sunete ciudate. Dintr-o dată în bucătărie apare un om pe fuga care lucra în subsol.. Noroc că nu aveam farfuria în mână că sigur o scăpam.:))). Oricum, am vrut să evidenţiez faptul că islandezii te lasă să le lucrezi în casă în timp ce tu eşti plecat..ştiu:))

6. Au o apă foarte pură

Adevărat. În România, aveam mari probleme cu apa, mereu eram cu sticlele după mine când mergeam la cumpărături. Aici, toţi mi-au spus că pot să beau fără probleme din bucătărie şi chiar e foarte pură. Gustul la fel, cu mult peste multe ape îmbuteliate din România.

7. Au vulcani activi

Da, întradevăr, cred că sunt câţiva zeci chiar. Serile trecute a erupt unul la vreo 200 km de unde stau, din fericire totul a fost în regulă. Nu a trebuit sa fugim sau să ne baricadăm în casă.:))

8. Vara nu se face întuneric deloc

Da, e vară polară momentan. Credeam că voi avea mari probleme cu somnul însă pot dormi mult mai bine, nu înţeleg de ce:)). E o lumina naturală, şi chiar şi aşa, dacă ai nevoie, hotelurile au toate protecţie la geam + o perdea foarte groasă şi închisa la culoare, foarte bună. În capitală, spre exemplu, cred că e mult mai puternică decât unde stau acum (în Hrollaugsstaðir) sau cel puţin mi se pare.

Curiozitati Islanda

9. Sunt foarte stricţi cu natura

În special cei care lucreaza pentru Parcul Naţional, la orice turist văzut îi este atrasă atenţia, chiar dacă sunt grăbiţi. Bineînţeles, chiar dacă a mers cu maşina într-un loc total nepermis, direct prin iarba sau ceva de genul acesta, vorbesc foarte furmos.

10. Islanda este ieftină.

Fals. Este o ţară foarte, foarte scumpă, în special capitala. Din ce ştiu eu, e cea mai scumpă capitală din lume, asta având în vedere că la o simplă pensiune o noapte costa cel puţin 150 euro. Să nu mai vorbim de inchiriatul maşinilor, vizite prin diferite muzee sau dacă vrei să mergi cu barca gonflabilă, să faci trasee de hiking etc. Astea sunt exemple de lucruri foarte ieftine pentru ei.

 

Blogger si marketer online. Conduc o agentie de social media marketing si zi de zi incerc sa invat noi lucruri noi din acest domeniu. Iti recomand sa te abonezi la mail, deoarece acolo mai ofer unele tips-uri din luma marketingului digital si al criptomonedelor.                             Aboneaza-te

4 comments On 10 mituri despre Islanda – Prima parte

  • Ce interesant, am aflat lucruri noi de care habar nu aveam. Oare cum o fi sa vezi lumina tot timpul? Cred ca nu m-as putea odihni foarte bine.. Desi sunt genul de persoana careia ii place caldura, sa stii ca mi-ar placea sa vizitez Islanda. Dar e un vis, avand in vedere ca este o desinatie foarte scumpa. 🙂

    • Ehee, crede-mă, astea sunt doar câteva chestii. Sunt foarte, foarte diferiţi ca şi popor. Oricum, ai dreptate deoarece am şi un job aici, lucrez şi pe net şi mai şi vizitez aproape zilnic, e chiar obositor rău de tot, doar ca eu nu prea dorm:))). Astăzi, am stat doar într-o bluză foarte subţire la job şi lucrez doar afară, lângă o mulţime de gheţari. Islanda e scumpă dacă mergi cu o agenţie, adică vreau să zic, extrem de scumpă, nu ofer o sumă exactă deoarece mulţi m-ar face mincinos:)) dar chiar e super mult, deoarece prima dată am crezut că e o gulmă. Însă, cu puţine cunoştiinţe şi dacă ştii şi cum merg treburile pe aici, nu ai nevoie de o mulţime de bani. Dacă într-o zi, ai nevoie de ajutor, ştii unde mă găseşti!:D

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer