Cheile Turzii

Cheile Turzii: o zonă foarte bună de vizitat cu prietenii sau familia

Cheile Turzii sunt foarte aproape de mine, însă de puţine ori m-am dus în vizită, s-au să le explorez aşa cum îmi place mie. Acum, stau la părinţi  pentru că e în vacanţă, şi e o distanţă de maxim 20 km, de aceea am zis astăzi cu nişte prieteni să facem o tură.

Aşa că la ora 15:00 am plecat. Eram cu un prieten şi o prietenă şi bineînţeles, cum îmi place mie am luat-o în sus, chiar pe stâncă cu menţiunea că nu era nici o cărare. Înainte de asta, amândoi venim cu tine, venim, venim..da, bine până am început să urcăm, în momentul ăla am primit ceva urări de noroc:))). Bine că am ajuns la un punct în care pur şi simplu a trebuit să ne oprim pentru că nu mai puteam înainta.

Am stat câteva minute, am făcut ceva poze, am profitat de stâncile şi priveliştea minunată şi am coborât, muuult mai greu decât am urcat, cu vorba „Hai în Chei, ne vom distra”.

Pe urmă ne-am continuat traseul prin defileu şi la un moment dat am intrat într-o peşteră foarte frumoasa şi răcoroasă, unde am profitat şi acolo câteva minute de aerul curat şi zona frumoasă.

La intoarcere ne-am cumpărat câte un langos unguresc pe care l-am servit cu mare placere. Astfel, daca eşti în cautarea de noi zone turistice frumoase, Cheile Turzii poate fii o alegere foarte bună. Poţi face şi căţărare, să zbori cu parapanta, în plus zilnic vin foarte mulţi turişti. Cam atât pe astăzi, probabil mâine merg iar să profit de zona frumoasă, acum cât sunt în vacanţă. Revin alta dată cu poze şi o prezentare frumoasă, acum ne-am făcut mai multe nouă.

Cristian Ursan

Cristian Ursan

Blogger si marketer online. Conduc o agentie de social media marketing si zi de zi incerc sa invat noi lucruri noi din acest domeniu. Iti recomand sa te abonezi la mail, deoarece acolo mai ofer unele tips-uri din luma marketingului digital si al criptomonedelor.                             Aboneaza-te

Distribuie prin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *