Coroana islandeză

A scăzut iar coroana islandeză

Cea mai mare problemă a Islandei, cu siguranţă e moneda sa. E vorba de coroana islandeză, cea care are o variaţie foarte ciudată în comparaţie cu alte monede. Aici, orice chestie care se întâmplă în ţară şi toată lumea a auzit de acel ceva, influenţează moneda. De curând a erupt un vulcan mare, unul dintre cei mai mari chiar. Eu stau cam la câteva ore de locul respectiv.

Nu au fost probleme absolut deloc, însă totuşi coroana a scăzut. Toţi zic că nu a avut nici o influenţă, însă am discutat cu cineva care e de mult aici şi mi-a spus că mereu coroana scade în astfel de situaţii.

Am reuşit ca o parte din bani să îi pun pe un alt card, de lei adică. Sper că prin octombrie să mai urce să îmi mai schimb ceva coroane, deoarece anul viitor se anunţă vremuri grele, cel puţin aşa am citit pe net, pe site-uri destul de serioase. Paradoxal, astăzi a avut o micuţă creştere, nah, nimic special.

Am mai discutat despre moneda lor, însă nu neapărat ceva exact, mai mult ca şi o referire. M-am interesat cât am putut de mult şi din ce am înţeles, ăştia încearcă să o menţină la un nivel cât mai mic. Nu sunt analist, nu ma pricep deloc aici, zic şi eu ce am auzit pe aici, în special de la românii care sunt de ceva timp prin Islanda.

Voi vedea eu lunile astea, sunt tare curios cum se schimbă lucrurile, în special că se anunţă o nouă criză, una mare de tot de data asta, din păcate.

Distribuie prin

2 comments

  • O noua criza cu siguranta o sa mai apara dar nu cred ca asa repede. Cel mai probabil peste cativa ani o sa ne lovim de ceva probleme.

    • Cristian

      Dap, poate nu asa repede, dar nici nu trebuie sa stai indiferent, deoarece mereu trebuie sa ti cont de asta, cel putin dupa parerea mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *