Experiențe curierat

Experiențe neplăcute oferite gratuit de curieri

Săptămâna trecuta am dat două comenzi urgente să spun așa. Una pentru mine și una pentru părinți. Emag și Cel. Nu am ajuns joi când m-a sunat curierul că eram plecat dar vineri am fost acolo. Ma refer la cea de pe Emag.

Ulterior m-a sunat și vineri și mi-a zis că el nu poate sta acolo 15 minute dupa mine(eram în zonă), și să îl sun când ajung să mă duc unde o să fie el. Oke, era la o stradă distanță de a mea, și mi-a zis să mă duc la alta. Când colo el a apărut din direcția blocului meu, n-am mai zis nimic. Pe urmă, eu m-am învârtit prin zona respectiva, iar el stătea pe telefon în mașină. Bună treabă ce să zic.

 

Al doilea caz. Am comandat pentru părinți o imprimantă, la un preț mai oke. Prea complicată pentru ei, dar nah, calitatea e mai mare.

Luni ajunge curierul cu pachetul. Iar să mă duc pe o stradă perpendiculară cu a mea să îl aștept acolo că el nu poate(vrea) intra. Oke, era foarte mare, și pentru că ploua, am luat cutia și m-am dus în casă. Când o deschid, zici că a erupt un vulcan, tușul plin pe jos, pe pereți, pe haine, pe ea. Zici că eram într-o mina acolo.

Am încercat să o curăt cu un șervețel și să o testez și ghici ce, unele funcții.. pauză. Am găsit tot felul de șurubele mici prin plasticul ăla al ei, bucăți de plastic rupte dar nu am văzut de unde. Serviciul a fost prestat de cei de la Next Day, dar nu zic că a fost neapărat șoferul, ci în depozit pe undeva. Sper să nu dureze prea mult returnarea că nici nu mai vreau să mă gândesc la tușul ăla.

Distribuie prin

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *